CE SE ÎNTÂMPLĂ
Festivalul reunește echipe de copii coordonați de profesori, care vor realiza împreună câte un brad de Crăciun, stilizat, construit de la zero.
Brazii astfel realizați, vor fi expuși publicului larg în cele două locații ale festivalului – Iulius Garden Timișoara și Parcul Central Dumbravița. Evenimentul nostru reunește comunitatea, provoacă creativitatea copiilor, aduce împreună profesioniștii din domeniul floristic cu publicul larg, cu susținerea mediului de afaceri local și al publicului larg.
Valorile noastre sunt: Comunitate, Bucurie, Experiență, Învățare
Ediția 2024 a Festivalului Brazilor de Crăciun are ca obiectiv susținerea financiară a Construcției Ambulatorului de specialitate pentru copiii care practică sporturi de performanță la Timișoara.
CUM SE ÎNTÂMPLĂ
Toate școlile interesate au termen să se înscrie în festival până la data de luni, 25 noiembrie 2024, ora 16.00.
Înscrierea se face prin email.
Persoana de contact Sabina Cătană 0729022484
Echipele de copii și profesori vor fi coordonate în realizarea proiectelor de Anca Vlad, organizatorul evenimentului.
În perioada 27 – 30 noiembrie vom organiza sesiuni de training, instruire și prezentarea materialelor folosite prin intermediul aplicației Whatsapp.
Se vor realiza brazi construiți pe structură de lemn (2.2 m), îmbrăcați cu cetină de brad și alte crengi de conifere, apoi se vor decora în acord cu tema și ideile fiecărei echipe. Fiecare echipă are libertatea să completeze proiectul de bază și cu alte elemente decorative, specifice perioadei de iarnă.
Structura de bază și crengile de conifere sunt asigurate la fața locului de organizatori. Decorațiunile specifice vor fi gestionate, proiectate, relizate de către echipele înscrise, in baza unui buget unic, decontat de catre Organizatori.
PROGRAM
· 27 – 30 noiembrie 2024 Instruire, prezentare materiale si sesiuni de creativitate – Whatsapp – Anca Vlad – grup specific pentru susținerea proiectelor.
· 1 – 12 decembrie 2024 – realizarea decorațiunilor specifice în acord cu tema fiecărui proiect – încurajăm folosirea materialelor reciclabile, texturi și material vegetal colectat din natură, mușchi de pădure, crengi diverse și orice alte materiale care pot fi folosite sau refolosite SMART dpdv al protecției mediului. Se lucrează independent, în echipele formate. Se asigură comunicare și indrumare prin intermediul aplicației Whatsapp - Anca Vlad.
· 12 – 13 Decembrie 2024 (joi și vineri) – montarea lucrărilor pe poziții în locațiile festivalului (Iulis Garden și Parcul Dumbravița) împărțirea materialelor necesare, asistență organizatori, construcția brazilor de către echipele de copii. Programul de lucru pe ore va fi stabilit de comun acord, în funcție de temperatura de afară și de orarul școlar.
· 14 – 15 Decembrie 2024 – Desfășureaea festivalului cu invitația publicului larg de a vizita locațiile. Program artistic, tărg cu produse handmade, atelier de creație coronițe Crăciun și multe surprize pentru copii.
Vă invităm cu drag și bucurie să fiți parte din acest proiect, să ne bucurăm împreună de creativitate, provocări, Crăciun, decorațiuni, veselie și muncă în echipă.
Comunitatea întreagă ne va sprijini și se va mândri cu lucrările noastre, care vor aduce un plus de valoare zonelor în care vor fi expuse.
Fiecare brad va avea un partener privat – Companii locale care sprijină acest eveniment și care vor contribui la finanțarea întregului festival.
ORGANIZATORII EVENIMENTULUI
SC FLORIST ATELIER Livrări – Anca Vlad în parteneriat cu Iulius Town Timișoara și Primăria comunei Dumbrăvița
Partener principal www.bestsleep.ro
Pentru orice informații suplimentare
Anca Vlad 0723320989 ancamioaravlad@gmail.com – Parteneriate
Sabina Cătană 0729022484 - administrare echipe copii, înscrieri, program, logistică, organizare
Vă mulțumesc infinit pentru fiecare gest de implicare și de susținere al acestui eveniment. Doar împreună vom putea avea un eveniment valoros, viu și plin de creativitate pentru Orașul Timișoara și Comuna Dumbravița. Vă asigur de toată implicarea mea în ceea ce fac, cu drag, bucurie și respect pentru copiii comunității noastre.
Anca Vlad.
Commentaires