Împreună noi facem acest eveniment posibil. Vă mulțumim tuturor pentru implicare și susținere.
TRAINERI 2024
Adina Dancianu
Mă numesc ADINA DANCIANU, reprezint SC Rosalia Flowers de la Iași.
Am intrat în lumea florilor târziu, la 46 de ani, venind dintr-un domeniu tehnic, și sunt dovada vie că niciodată nu e târziu să-ți urmezi visul! Mi-am dat demisia dintr-un job de succes, am participat la diverse cursuri și workshopuri de floristică și am fondat in 2012 Floraria Rosalia, care e deopotrivă magazin online cu livrări de flori la domiciliu, dar ăi florărie fizică.
Am participat alături de maestrul Nicolae Agop și AuroraFlowers la unul din cele mai importante festivaluri internaționale de floristică - Floraliën Gent si Floraliën-Paleis op de Meir, Anvers iar la Gent echipa din România a obținut unul din cele 5 mari premii ale festivalului- Premiul presei.
Alexandra Ghirie
Sunt ALEXANDRA GHIRIE de la Zen Flowers București.
Cariera mea în floristică a început în 2010 când mi-am dat seama ca drumul meu din corporație bancară nu este drumul care mă duce spre ceea ce îmi doresc în viață . Am lăsat în urmă anii de corporație și am luat-o de la zero cu primul curs de floristică . Apoi m-am angajat ca florist de luni până vineri și weekendurile erau dedicate evenimentelor de tip wedding. Între timp am ales să mă educ continuu și am continuat să merg la diverse cursuri și seminarii de floristică , de unde mi-am luat curaj, inspirație și informație .
Susțin sloganul “INSPIRAȚIE PENTRU EDUCAȚIE “ pentru că educația este unicul drum de parcurs către acest domeniu minunat .
Ana Chira
"Sunt Ana Chira, am o experiență de peste 16 ani în domeniul foristic. Am început să explorez această lume din dorința de a găsi o sursă de împlinire în afara muncii de birou. "
Cu timpul, ceea ce a început ca o curiozitate a devenit o adevărată pasiune pentru Ana. De-a lungul anilor, Ana a devenit un trainer dedicat, predând cursuri atât pentru floristi începători, cât și pentru profesioniști.
În decursul celor 7 ani de predare, Ana a avut o contribuție semnificativă în dezvoltarea industriei floristice, instruind cu succes peste 300 de oameni. Mulți dintre aceștia și-au deschis propriile afaceri în domeniu, în timp ce alții si-au găsit joburi și continuă să profeseze în această industrie fascinantă.
Experiență
-
Director de Producție și Creație la cea mai mare florărie online timp de 9 ani.
-
Trainer floristic de 7 ani.
-
Experiență în realizarea decorurilor pentru evenimente - Bon Mariage și LB Events;
-
Proiectele de Crăciun, printre care bradul oficial al Principesei Margareta de la Săvârșin.
-
Provocări în creația de animale realizate din flori, de dimensiuni impresionante.
-
Diferite proiecte florale pentru Dumitrel Rada - realizare sedințe foto
Andrei Bindea
FLORI CU EFECT DE WOW
Cu o experiență de 18 ani în domeniul floristic, Andrei Bindea este omul din spatele brand-ului FLORI CU EFECT DE WOW.
Stilul modern de abordare a floristicii și buchetele lui exclusiviste i-au adus în ultimii doi ani expansiune și expunere în mediul online extrem de mare, ajungând astfel ca dintr-un mic orășel din nordul țării să livreze WOW în toată țara.
ALINA NEACȘA
"Sunt Alina Neacșa și mă bucur să fiu prezentă la Timișoara.
Am descoperit pasiunea pentru flori de nevoie, după nenumărate dezamăgiri pe care le-am avut
din partea furnizorilor cu care colaboram."
Pentru că în acel moment în România nu existau instituții de design floral, Alina s-a înscris
la UK FLORISTRY SCHOOL în Anglia.
De-a lungul timpului, Alina și-a creat un stil inconfundabil realizând aranjamente florale
spectaculoase și rafinate, elegante și pasionale din combinații de flori deosebite și scumpe.
A fost prima care a introdus un eveniment curs si workshop intensiv pentru începători și
nu numai, un modul educațional de două zile care să cuprindă toți pașii și toate tehnicile de care
un nou florist are nevoie, atât ca tehnică cât și ca business.
Cursurile ei s-au bucurat de un real success devenind foarte cunoscută în rândul iubitorilor
de flori și al aspiranților la meseria de designer florist.
Tot ea a avut curajul să facă primul Masterclass din Romania cu cantități impresionante de
flori , cu creații florale senzaționale ca frumusețe și dimensiune - eveniment dedicat floriștilor din
toată țara cu experiență în domeniu.
Atunci când Alina organizează un curs de aranjamente florale, locurile sunt 100% ocupate
cu minimum o săptămână înainte de curs.
În acest timp, trainerul nostru a fost și o inspirație și un model pentru cei care au
cunoscut-o și i-au ascultat povestea impresionantă de viață.
Noi credem ca ea este cea mai bună, dar trebuie să te convingi și tu că avem dreptate!
Te așteptăm la cursurile susținute de ea.
UNICITATE
- Ambasadorul trandafirilor parfumați în lume
- Singurul florist din lume care are două soiuri de trandafiri ce ii poartă numele:
Alina Perfumella, un soi de trandafir parfumat de gradină si Alina Blossoms, un soi
de miniroză de culoare roz pal.
- Optsprezece ani în domeniul organizării de evenimente.
- 2 Florării
- Deține un depozit cu import de flori săptămânal din Olanda, Kenya, Columbia și Ecuador
- Organizator de evenimente si cursuri în Europa, Emiratele Arabe, Africa, Columbia și
America.
- Trainer de peste 10 ani în domeniul floral
- Floristul Casei Regale a României
- Câștigătoarea locului 2 la secțiunea buchete de mireasă la prestigioasa competiție
Gateway To The Americas - Orlando - Florida USA
- Singurul florist român care a organizat un Masterclass la Burj al Arab și Hotel de
Paris, unele din cele mai luxoase hoteluri din lume.